În urma răsfoirii articolelor blogului Poveşti cu plimbări, o cititoare mi-a povestit că vila de
pe Constantin Sandu – Aldea, Nr. 30 a
fost demolată în toamna anului 2011. Am fost personal în zona Domenii şi am
verificat acest lucru; am făcut câteva fotografii cu ce există acum. Fotografiile
pe care eu le-am prezentat în articolul C-tin Sandu-Aldea, Nr. 30 sunt făcute
la începutul lunii iunie 2011.
Mai multe fotografii din iunie 2011. |
Această casă aparţine de ZCP (Zona Construită Protejată)
73 – Parcelarea Domenii şi nu este clasată ca monument istoric în LMI 2010
(Lista Monumentelor Istorice). Cu toate acestea, apartenenţa la una din cele 98
de zone protejate (vezi lista tututor zonelor protejate din Bucureşti) oferă
mai multe avantaje fondului construit. Cele 98 de Zone Construite Protejate, împreună
cu un plan general al acestora, au fost elaborate în 1999 şi aprobate prin
HCGMB (Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti) nr. 279/2000.
Conform Reglementărilor tehnice "Metodologie de elaborare şiconţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construiteprotejate (P.U.Z.)" aprobate în 2006 si, mai exact, ZCP Rectificată pentru Parcelarea Domenii, această casă avea gradul de protecţie mediu, ceea ce înseamnă că sunt posibile intervenţiile de asanare - dezvoltare a imobilelor, de conservare - restaurare a faţadelor, precum şi de restructurare a fondului construit cu integrarea în valorile culturale ale imobilelor învecinate.
Localizare C-tin Sandu Aldea, Nr. 30 - extras din PUZ ZCP Rectificată pentru Parcelarea Domenii |
Legenda PUZ ZCP Rectificată pentru Parcelarea Domenii |
Articole extrase din această documentaţie de urbanism:
Art.3. Prin prezenta documentaţie de urbanism
se păstrează integral regulamentul P.U.Z. pentru "Zone construite
protejate în Municipiul Bucureşti" elaborat în anul 1999, cu excepţia
prevederilor contrare referitoare regimul tehnic al construcţiilor supuse
autorizării în zonele construite protejate enunţate la Art. 1, pentru care se
disting următoarele grade de protecţie, stabilite detaliat în scopul protejării
patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti:
3.1. clădiri, spaţii amenajate şi/sau spaţii
plantate care impun un grad mare de protecţie, categorie în care sunt incluse
şi imobilele clasate în grupa A şi B, în conformitate cu Lista Monumentelor
Istorice publicată în Monitorul Oficial al României nr.646 bis din 16 iulie
2004.
3.2. clădiri care impun un grad mediu de
protecţie;
3.3. clădiri care nu impun un grad de
protecţie.
Art. 7. În conformitate cu statutul zonelor
construite protejate, cu Legea nr. 422/2001 (privind protejarea monumentelor
istorice) şi cu Lista Monumentelor Istorice, precum şi pe baza concluziilor din
studiile preliminare - avizate şi aprobate - referitor la gradul de protecţie
impus clădirilor, spaţiilor amenajate şi spaţiilor plantate din zonele
construite 6 protejate menţionate la Art.1. se stabilesc următoarele categorii
de intervenţie în funcţie gradul de protecţie corespunzător:
7.1. pentru gradul
de protecţie mare al clădirilor, al spaţiilor amenajate şi/sau al spaţiilor
plantate sunt obligatorii intervenţiile de conservare - restaurare sau de
restaurare şi îmbunătăţire a stării de conservare;
7.2. pentru gradul
de protecţie mediu al clădirilor sunt posibile intervenţiile de asanare -
dezvoltare a imobilelor, de conservare - restaurare a faţadelor, precum şi de
restructurare a fondului construit cu integrarea în valorile culturale ale
imobilelor învecinate;
7.3. pentru
clădirile care nu impun un grad de protecţie deosebit sunt posibile
intervenţiile de desfiinţare a fondului construit, cu obligativitatea
remodelării arhitecturale prin integrarea în caracterul zonei.
Nu cunosc alte informaţii despre acest proiect de
demolare şi nici despre obţinerea autorizaţiei de demolare în condiţiile
prezentate mai sus. Acest proiect va fi urmat, probabil, de un proiect al unei
construcţii noi. Acesta caz prezentat nu este singurul din Bucureşti.
2 comentarii:
Ghinion ... o aliniere nepotrivita si constrangatoare. Era previzibil un astfel de deznodamant; pozitia casei nu prea permitea o dezvoltare a lotului catre coeficientii zonei ... Pacat de casuta. Ma astept sa apara acolo cel putin un P+3, cu o amprenta la sol similara cu cea a interbelicului vecin.
@ADRIAN: Ghinion? Nu. Cred că ştiţi că în această zonă mai sunt case retrase de la stradă în aceeaşi manieră, nu era deloc un exemplu rar. Sigur nu acesta este un motiv al demolării ei. Poate ar fi mai drăguţ să nu apară un P+3.
Trimiteți un comentariu