Cule in Oltenia. Cula in Bucuresti.

Perioada:  prima jumatate a sec. XX

Grad de protectie:  Zona protejata 73- Parcelarea Domenii 

Stilul arhitectural:  neoromanesc

Adresa:  Str. Constantin Sandu-Aldea, Nr. 71, Sector 1, Bucuresti
Arhitecti: St. Peterneli , L. Plamadeala

Cula este casa boiereasca intarita, caracteristica Olteniei. Apartine programului de locuinta-citadela, cu originea indepartata in Persia si Asia Mica, raspandita in timpul stapanirii turcesti in tarile balcanice (Macedonia,Bulgaria, Serbia). Cula romaneasca are un caracter autohton pronuntat, mai ales datorita imprumutului pe care l-a facut din arhitectura populara.

Cule din Oltenia. Sursa: aici

Tipul cel mai vechi de cula, care isi merita cu adevarat numele ( termenul turcesc „kule” inseamna turn), prezinta o cladire prismatica, cu planul aproape patrat, cu mai multe niveluri. Ca exemplu: Cula din Pojogeni, azi disparuta.

Mai tarziu,  formele evolueaza si apare , la ultimul etaj, cerdacul inspirat de prispa casei taranesti, care  modereaza mult aspectul de cetatuie al cladirii. Acest lucru se poate vedea, de pilda, la Cula din Groserea. Alteori, desi pastreaza unele elemente caracteristice tipului fortificat, aspectul general al culei se apropie foarte mult de acela al unei case in care domina, cel putin pe fatada principala, formele concepute si decorate in spiritul artei populare.  Ca exemplu ar fi: Cula din Maldaresti, Pitesti si Cula din Brosteni, Craiova.

Casa de tip cula trece printr-o serie de transformari si, in cele din urma, isi pierde infatisarea de constructie fortificata si dobandeste, datorita mesterilor locali, un aspect specific national. Din punct de vedere planimetric avem de-a face cu o forma patrata, cu ziduri groase, cuprinzand incaperi cu ferestre largi si usi mari. Prispa inconjoara intreaga cladire, iar scari exterioare permit accesul la nivelul superior.

Exista cateva exemplare de cule si in Muntenia. De asemenea, culele ajunsesera si in zonele de campie, aproape de Bucuresti, insa niciodata nu au fost numeroase. Se spune ca in regiunile de campie, culele au disparut.  Cu toate astea, sunt putin incurcata. Zilele trecute am facut o plimbare prin zona Domenii si pe Str. Constantin Sandu-Aldea aceasta constructie cocheta statea ascunsa si linistita intr-o curte cu vegetatia inalta, putin sub nivelul ochilor mei. Are, cumva, aspectul unei cule!

Volumul este simplu, regimul de inaltime mic, de 2 niveluri cu un acoperis in sarpanta si, probabil, un pod rece. De data aceasta balconul, si nu prispa, prezinta coloane subtiri, torsionate. Pe fatada principala exista un grup de 3 sculpturi cu cap de leu. Imediat in dreapta lui putem observa un medalion sculptat cu motive vegetale. Aceste decoratii, insa, se potrivesc prea putin cu volumetria descrisa.

             Se poate ca prima impresie sa fi fost eronata, dar casa de la nr.71 de pe Str. C-tin Sandu-Aldea are ceva din „fizionomia” casei boieresti de tip cula. Sau e doar o locuinta neo-romaneasca si basta!

Casa Chiritescu Arva

Nume: Casa Prof. Chiritescu Arva

Perioada: 1933-1934

Grad de protectie: Zona protejata 73- Parcelarea Domenii

Stilul arhitectural: art - deco

Adresa: Str. Constantinescu Alexandru, Nr. 41, Sector 1, Bucuresti

Arhitect: Alexandru Zamfiropol

Locuintele colective de tip Blockhous au inceput sa apara o data cu proiectul arhitectului Horia Creanga : Imobilul Aro (1929-1931), azi Patria , situat pe Bd. General Magheru colt cu Str. Pictor Verona, pe terenul fostei case Marghiloman.

Sursa: aici

Constructia  arhitectului Al. Zamfiropol este amplasata in zona Piata Domenii, la intersectia strazilor Constantinescu Alexandru si Nicolae Drossu. Acest lucru avantajeaza compozitia volumetrica deosebita.

Imobilul Chiritescu Arva, cu apartamente de locuit, are inaltime medie de 4 niveluri, ultimul nivel fiind retras. Aceste retrageri apar, de obicei, din motive urbanistice, inaltimea maxima la cornisa in aceasta zona fiind de 10m. Desigur, jocul de volume are un rol foarte important.  O alta caracteristica a arhitecturii moderniste este simplificarea geometriei volumului.

La nivel de tratare a fatadei, apar accente verticale de camp sau de colt, intalnite la cladirile din anii 1925-1950. Interpretata ca un semnal, verticala casei scarii poate fi un decros de tip “pieptene”, format dintr-un bovindou sau rezalit pe mai multe niveluri. Decoratiile sunt eliminate, iar volumele capata suprafate netede.

   

           Spatiul urban interbelic a fost dominat de aceste locuinte colective, cu o tinuta eleganta.  

Sursa: aici

Biserica „Sfanta Treime” si Argedava

Nume:  Biserica „Sfanta Treime”
Program: edificiu de cult

Cod LMI/2004: GR-II-m-A-15063

Datare: 1689

Stilul arhitectural: brancovenesc

Adresa: Orasul Mihailesti, Judetul Giurgiu

Ctitor: Carstea-Vel Vistier

Monument istoric, Biserica Sfanta Treime din Mihailesti a fost costruita in anii 1688-1689 datorita vistierului Cristea Lopescu. In interiorul ei inca se gasesc picturi murale originale, semnate Parvu Mutu, printre care si un taboul cu portretul lui Constantin Brancoveanu. Biserica Sfanta Treime se afla in imediata apropiere a Argedavei.

Argedava sau Sargedava este o rezervatie arheologica, cea mai importanta asezare din Campia Munteniei, asezare getica, resedinta regelui Burebista. Este un sit multistratificat, cu resturi de locuire din preistorie  (Bronzul timpuriu – cca 2600 a. Chr.; Bronzul tarziu, cca 1500 – 1200 a. Chr.; Hallstatt – cca 1100-750 a. Chr.), protoistorie (Latene-ul clasic, cca 150 a. Chr. – 2/6 p. Chr.), evul mediu tarziu şi epoca moderna (sec. XVII – XIX).

Vedere catre Argedava

Vedere catre Argedava

Mai recent, situl a inceput să le fie cunoscut specialistilor din tara si din strainatate şi datorita locuirii din Bronzul tarziu, de dimensiuni unice in Campia Romana. Situl ocupa astazi un loc aparte in peisajul local atat datorita pozitiei, cat si fortificatiei cu santuri (construite in Bronzul tarziu şi extinsa in epoca getica), vizibile de la mare departare. La cca 1 km distanta se afla un alt sit, cel de la Novaci, constand intr-o necropola tumulara getica ce suprapune o asezare multistratificata din Bronzul mijlociu şi tarziu.

Vedere de pe situl arheologic, Argedava.

268. ARGEDAVA (POPESTI), com. Mihailesti, jud. Ilfov, civilizatia geto-dacica. Cladirile, carora li se atribuie funcliile de sanctuar si palat (sf. sec. III i.e.n. – sec. I e.n.), ocupau zona de sud-est a acropolei, nucleul inilial, fortificat, al asezarii. Sanctuarul, compus dintr-o cella absidata si o a doua incapere precedata de o curte, s-a suprapus peste un ansamblu anterior compus dintr-o ampla curte patrata cu vatra dispusa central, flancata de doua incaperi alungite. In imediata vecinatate a sanctuarului se aflau clitdirile palatului: una, probabil mai mare, din care se disting urmele a doua incaperi, cealaltia, de plan tripartit (cu o tinda prinsa intre doua incaperi), precedata pe doua din laturi de o prispa. Invelitoarea celei din urma cladiri era executata din tigle de factura greceasca. (Sursa: aici )

Sursa: aici

Plimbari cu trasura

Sursa: aici

La sfarsitul sec. al XVIII-lea existau multi carutasi care transportau produse si marfuri, existau trasuri particulare (leagane, carete, radvane, calesti), trasuri ale celor cu stare. Nu existau insa trasuri de piata, cu plata. Consulul englez Wilkinson a stat in Bucuresti cativa ani, intre 1814 si 1817, si a afirmat ca la noi „nu se gasesc trasuri publice de niciun fel, astfel incat calatorii (strainii) sunt nevoiti sa umble pe jos”. In timpul anilor 1817-1820  s-a observat existenta, simultana, a ”droscarilor” si a „birjarilor”. Cei dintai se pare ca aveau trasuri mai bune si faceau, cu pret mai mic, drumuri in imprejurimile Bucurestilor, pe la manastiri.

Sursa: aici

  Numarul trasurilor crescuse repede. Vaillant, in La roumanie, 1844, scrie ca existau doar 70 de birje fata de 1 775 de trasuri si 7 502 carute cu un total de 18 930 de cai, iar sub Stirbei (1849 - 1956) numarul lor ajunge la 400, impartite in trei grupe, dupa calitate si tarif: cele mai bune si cele mai scumpe, cu numere rosii, cele de mijloc, cu numere albe si cele inferioare cu numere negre.

De asemenea, si numarul birjarilor creste, la fel si frumusetea trasurilor, cum ar fi cele „Victoria”, deschise, incapatoare, cu roti de cauciuc. Existau si „cupeuri”, inchise, elegant capitonate, utilizate in special la nunti, inmormantari si la „vizitele” simandicoase.

Trasura Victoria
           Sursa: aici

In anii 1880 costul unei plimbari cu birja la Sosea ajungea sa fie cinci lei, avand in vedere ca se desfasura un adevarat ritual al promenadei, dupa reguli nescrise, dar respectate cu strictete. „Lumea buna” facea cate o plimbare la Sosea, zilnic, iarna intre orele 14-17, iar vara intre 17-22. Dupa ce depasea Capul Podului (astazi Piata victoriei), trasura se indrepta catre prima intersectie , iar apoi se deplasa incet catre a doua , inainte de Arcul de Triumf. Aici se oprea pentru cateva minute, apoi revenea cu mici stationari. Intreg ritualul se mai repeta o data. „Romanii si romancele pun foarte rar piciorul pe pamant spre a se plimba pe aleile care marginesc Soseaua. Tolaniti in trasuri, ii privesc pe cei care trec sau vin si isi inmultesc stationarile pentru a vedea mai bine si a fi vazuti mai bine. Ei paraesc Soseaua numai dupa ce s-au incredintat ca prezenta lor a fost indeajuns remarcata.” ( Bucarest. Manuel du voyageur, Bucuresti, 1879)

Sursa: aici

Dezvoltarea maxima a fost atinsa in deceniile care au precedat ultimul razboi mondial, cand Bucurestii erau considerati ca avand cele mai frumoase trasuri „de piata” si cand spectacolul intreceri dintre ele, in plimbarile de la Sosea, merita sa fie vazut.

Introducerea automobilului, a „taxiului”, cu sau fara taximetru, a insemnat inceputul unei concurente, care, pana la urma, se va dovedi zdrobitoare.

Astazi, birjele sunt de domeniul amintirii.

Frumoasa, nr. 16

Program: Locuinta

Perioada: sfarsitul sec. XIX - inceputul sec. XX

Fara grad de protectie 

Cod: B-II-m-B-1879
Stilul arhitectural: eclectic cu influente neoclasiciste
Adresa:  Str. Frumoasa, Nr. 16, Bucuresti

Vila Hermina Hassner

Program: Locuinta unifamiliala, parter si etaj

Perioada: martie 1937
Stilul arhitectural: modernism

Adresa:  Str. Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 32, Sector 1, București

Arhitect:  Marcel Iancu (1895-1984)

Marcel Iancu revine in Romania la inceputul anilor 20 si doreste sa foloseasca principiile de proiectare pe care le elaborase in timpul sederii la Zurich, unde a absolvit Academia de Arhitectura, in 1917.  Eliberarea interioarelor de ornamente, folosirea culorii in amenajari ca o pictura abstracta directa sunt doar cateva exemple pe care le popularizeaza in revista de avangarda „Contimporanul” (1924- 1936).

Vila Hermina Hassner este unul dintre ultimele proiecte din Romania de acest fel, semnate Marcel Iancu.  Programul si bugetul constructiei ii vor perimite din nou lui Marcel Iancu sa experimenteze. Locuinta ocupa o suprafata construita de 260 mp, pe doua parcele ( parcela 18- 19) din zona rezidentiala de nord  (Parcul Jianu). Zona de locuire se desfasoara la nivelul parterului, etajul cuprinzand o serie de camere, posibil pentru oaspeti, amplasate in jurul holului cu supanta, care cuprinde si zona casei scarii, o terasa si cateva anexe de serviciu.

Plan parter

Plan etaj

Vila se dezvolta predominant pe orizontala. Fatada principala este o articulatie intre masa mare de zidarie alba cu ferestre in banda, peretele perforat care inchide spre strada terasa si zona fragmentata a intrarii.

Desigur ca, in contrast cu exteriorul ortogonal si auster, interiorul este tratat intr-o maniera plastica, atat cat putem observa din cele doua imagini de epoca, care utilizeaza variate forme curbe, pe care le gasim in stalpii rotunzi, casa scarii, golul supantei, dar mai ales in mobilierul fix din hol si in denivelarile plafoanelor.

Marcel Iancu va integra in plastica de interior, asa cum ne-a obisnuit, pictura, sculptura si vitrouri cubiste. Se gasea, peste semineul din hol, o fresca facuta dupa celebra sa pictura „Jardins du Luxemburg”(1928), iar la intrare un baso-relief de Milita Patrascu, ambele disparute.

Marcel Iancu, despre Bucuresti:

„Vad nevoia urgenta de a reface Bucurestiul si am incercat sa schitez noua orientare urbanistica, care pare inca si azi o utopie. De altfel, urbanismul este arta care trebuie sa scurteze viitorul. Cei care cladesc orase fara destula previziune se gasesc mereu depasiti de realitate.”

„ Suntem azi intr-o faza de refacere completa. Centrul comercial creste in inaltime, casele vechi, lipsite de confort, fac loc blochausurilor, iar putinele curti si gradini dispar in fiecare ceas.”

„Bucurestiul are norocul de a fi un oras tanar, la inceputul formarii sale urbane, ferit de supradezvoltarea defectuoasa arhitectonica, neigienica si suprapopulata a secolului trecut, din centrele mari occidentale. Este oare absolut necesar sa traim intreaga filiera de greseli pe care Occidentul le-a facut, ca sa invatam si noi ceva?”

„Ceea ce se poate face azi în Bucuresti nu se va mai putea realiza vreodata. Stilul modern cere urbanismul modern. E ora hotaratoare care trebuie sa decida osatura, baza geometrica, linia de continuitate pentru dezvoltarea urbana a Bucurestiului. (...)  Bucurestiul refacut va fi in 50 de ani un oras fericit si sanatos, un oras gradina, cu parcuri si palate. (...) Fiecare timp are pitorescul sau si, oricat de induiosator ar fi pitorescul ruinelor, noi optam pentru pitorescul vietii care are destula culoare. Nu e timpul sa bocim trecutul, avem datoria sa pregatim viitorul...”  (Catre o arhitectura a Bucurestiului, 1935)