duminică, 9 octombrie 2011

Arh. Louis Blank, Nr. 8A

Perioada: sfarsitul secolului XIX
Grad de protectie: Zona protejata 47 – Parcelarea Blanc
Cod LMI 2010:  -
Stilul arhitectural: eclectic
Adresa: Str. Arh. Louis Blank, Nr. 8A , Sector 1, Bucuresti
Arhitect: necunoscut


Construita la finele secolului XIX, casa de pe Str. Arh. Louis Blank, nr. 8, prezinta caracteristici ale stilului arhitectural eclectic. Este alipita la constructia vecina si nu are retrageri fata de aliniamentrul strazii. Singura retragere exista in zona intrarii, amplasata pe fatada principala, astfel accesul se face din curte si nu direct din strada. De asemenea, zona intrarii este marcata prin prezenta unei copertine metalice.
Ridicata de la sol pentru zona demisolului, casa are regimul de inaltime D+P+1E. Din punct de vedere al decoratiei, cele doua registre orizontale sunt tratate diferit. Doar golurile ferestrelor din zona etajului au la partea inferioara un parapet din balustri, iar la partea superioara, pe mijloc, o voluta imopdobita cu frunze. Colturile constructiei sunt marcate de coloane adosate cu capiteluri cu volute si ghirlande. Zona de cornisa este impodobita cu capete de grinda, ce ajung pana la exterior.
 Ferestrele inca pastreaza tamplaria originala din lemn, dar tencuiala de pe fatada a inceput sa cada. Se observa foarte usor ca nu a avut partea de niciun fel de interventie de renovare.









Niciun comentariu: