 |
| Podul Mogosoaiei, sec. 19 |
Nu se stie exact cand au inceput ulitele mai importante din Bucuresti sa fie podite cu scanduri de lemn. Solutia, insa, era fireasca, fiind aplicata intr-un oras cu totul lipsit de piatra si inconjurat de codrii. Scandurile late erau asezate una langa alta,de-a curmezisul strazii, iar barnele le tineau legate intre ele la ambele capete. Sub aceste scanduri, asezate dupa nicio regula, se scurgeau apele pluviale si chiar cele menajere. Povestile de atunci spun ca se intampla adesea ca, sub povara echipajelor in goana mare, o barna putreda sau rau prinsa sa se lase de-o data in jos, inecand bietul trecator in praf sau umplându-l de noroi, in functie de anotimp. Astfel scria Alphone Royer in Aventures de Voyage, in 1830: „Si chiar nu este rar sa vezi cum aceste scanduri, prost legate intre ele, arunca pe trecatori sus in aer si, cazand pe jos, ii stropesc cu o ploaie de noroi negricios si mirositor.”
 |
| Podul Mogosoaiei, 1865, foto L. Angerer |
 |
| Podul Mogosoaiei, 1869, foto M. B. Baer |
Sub Voda Grigore Ghica se fac primele incercari de pavaj, iar in anul 1833, Podul Mogosoaiei este pavat cu piatra rotunda. Cum a fost facuta lucrarea, aflam dintr-o poezie de Orasanu, in 1858: ”Podul nostru cel de fala/ De minune nivelat/ Cel d-intai din Capitala/Ce „se zice” ca-i pavat./ Pod de bunuri si de rauri,/ Dintre toate cel mai mare,/ Cate pietre , atatea gloduri./ De-am avea macar trotuare!”.
 |
| Podul Mogosoaiei, Teatrul National |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu