miercuri, 9 noiembrie 2011

Hâlmeu, Nr. 5

Perioada: prima jumatate a secolului XX
Zona protejată:  -
Cod LMI 2010:  B-II-m-B-18903
Stilul arhitectural:  arhitectură tradiţională românească
Adresa: Str. Hâlmeu, Nr. 5 , Sector 2, Bucureşti
Arhitect:  necunoscut


Am avut placerea să întâlnesc această casă mică ascunsă pe Str. Hâlmeu la nr. 5. Descoperirerea a fost şi mai mare când am verificat LMI (Lista Monumentelor Istorice) din 2010  şi am citit că este clasată ca monument istoric de clasa B. Această casă este unul dintre puţinele exemple de arhitectură tradiţionala românească păstrate încă în Bucureştiul de astazi. Este totodată un  model al caselor din zona rurală, foarte joase, cu golul ferestrelor foarte aproape de cota trotuarului şi cu mai multe anexe adosate contrucţiei principale, ce adaposteşte doar camerele de locuit (dormitoarele).
Acum este într-o stare foarte proastă, tencuiala căzută în mai multe locuri dezgolind rândurile de cărămidă, dar păstrează tâmplăria originală din lemn vopsit în culoarea roşie.
Dacă ajuneţi în zona Obor-Lizeanu, pe Str. Halmeu, şi veţi trece pe lângă această casă sunt convinsă că vă veţi opri în faţa ei, chiar şi pentru câteva minute. Şi, deasemenea, veţi observa în partea stângă o nouă cladire de birouri cu regim de înălţime P+3 retras, alipită la calcanul acesteia, pe o stradă cu construcţii pe parter şi maxim un etaj.





6 comentarii:

radu spunea...

am auzit noi de casa asta, dar nu prea am indraznit sa o cautam. avem amintiri neplacute de pe vremea cand am fost exilati in zona aia

Ioana R. spunea...

Era foarte liniştit în zona aceasta când am fost eu, poate pentru că am fost în cursul săptămânii, undeva în jurul prânzului. Prefer acest moment al zilei pentru astfel de plimbări; mă bazez pe faptul că atunci oamenii sunt plecaţi la serviciu. :)

Dragos spunea...

Ce surpriza! Am pozat si eu casa respectiva acum cativa ani, imi atrasese atentia datorita geamurilor foarte joase mai ales. bafta!

Ioana R. spunea...

@ Dragos: Exact! Nu ai cum să treci pe lângă ea şi să nu îi zâmbeşti!

radu spunea...

ioana, ma tem ca locatarii din zona aia nu au avut vreodata servici. sau e un eufemism?

Ioana R. spunea...

@Radu: Nu, nicidecum. Erau câţiva locatari în faţa porţii, alţii făceau câte ceva prin curte: majoritatea bătrani, însă am putut observa câteva gospodarii îngrijite, curate şi chiar liniştite. E adevărat că erau si altele ce păreau abandonate, dar nu am avut parte de nicio întamplare neplăcută. Cred că locatarii de care amintiţi sunt adunaţi în imediata apropiere, pe Str. Lizeanu. Aici, într-adevăr, lucrurile sunt puţin altfel.