Vila Hermina Hassner

Program: Locuinta unifamiliala, parter si etaj

Perioada: martie 1937
Stilul arhitectural: modernism

Adresa:  Str. Pictor Barbu Iscovescu, Nr. 32, Sector 1, București

Arhitect:  Marcel Iancu (1895-1984)

Marcel Iancu revine in Romania la inceputul anilor 20 si doreste sa foloseasca principiile de proiectare pe care le elaborase in timpul sederii la Zurich, unde a absolvit Academia de Arhitectura, in 1917.  Eliberarea interioarelor de ornamente, folosirea culorii in amenajari ca o pictura abstracta directa sunt doar cateva exemple pe care le popularizeaza in revista de avangarda „Contimporanul” (1924- 1936).

Vila Hermina Hassner este unul dintre ultimele proiecte din Romania de acest fel, semnate Marcel Iancu.  Programul si bugetul constructiei ii vor perimite din nou lui Marcel Iancu sa experimenteze. Locuinta ocupa o suprafata construita de 260 mp, pe doua parcele ( parcela 18- 19) din zona rezidentiala de nord  (Parcul Jianu). Zona de locuire se desfasoara la nivelul parterului, etajul cuprinzand o serie de camere, posibil pentru oaspeti, amplasate in jurul holului cu supanta, care cuprinde si zona casei scarii, o terasa si cateva anexe de serviciu.

Plan parter

Plan etaj

Vila se dezvolta predominant pe orizontala. Fatada principala este o articulatie intre masa mare de zidarie alba cu ferestre in banda, peretele perforat care inchide spre strada terasa si zona fragmentata a intrarii.

Desigur ca, in contrast cu exteriorul ortogonal si auster, interiorul este tratat intr-o maniera plastica, atat cat putem observa din cele doua imagini de epoca, care utilizeaza variate forme curbe, pe care le gasim in stalpii rotunzi, casa scarii, golul supantei, dar mai ales in mobilierul fix din hol si in denivelarile plafoanelor.

Marcel Iancu va integra in plastica de interior, asa cum ne-a obisnuit, pictura, sculptura si vitrouri cubiste. Se gasea, peste semineul din hol, o fresca facuta dupa celebra sa pictura „Jardins du Luxemburg”(1928), iar la intrare un baso-relief de Milita Patrascu, ambele disparute.

Marcel Iancu, despre Bucuresti:

„Vad nevoia urgenta de a reface Bucurestiul si am incercat sa schitez noua orientare urbanistica, care pare inca si azi o utopie. De altfel, urbanismul este arta care trebuie sa scurteze viitorul. Cei care cladesc orase fara destula previziune se gasesc mereu depasiti de realitate.”

„ Suntem azi intr-o faza de refacere completa. Centrul comercial creste in inaltime, casele vechi, lipsite de confort, fac loc blochausurilor, iar putinele curti si gradini dispar in fiecare ceas.”

„Bucurestiul are norocul de a fi un oras tanar, la inceputul formarii sale urbane, ferit de supradezvoltarea defectuoasa arhitectonica, neigienica si suprapopulata a secolului trecut, din centrele mari occidentale. Este oare absolut necesar sa traim intreaga filiera de greseli pe care Occidentul le-a facut, ca sa invatam si noi ceva?”

„Ceea ce se poate face azi în Bucuresti nu se va mai putea realiza vreodata. Stilul modern cere urbanismul modern. E ora hotaratoare care trebuie sa decida osatura, baza geometrica, linia de continuitate pentru dezvoltarea urbana a Bucurestiului. (...)  Bucurestiul refacut va fi in 50 de ani un oras fericit si sanatos, un oras gradina, cu parcuri si palate. (...) Fiecare timp are pitorescul sau si, oricat de induiosator ar fi pitorescul ruinelor, noi optam pentru pitorescul vietii care are destula culoare. Nu e timpul sa bocim trecutul, avem datoria sa pregatim viitorul...”  (Catre o arhitectura a Bucurestiului, 1935)